Mirel Rădoi explică de ce și-a pierdut Ștefan Baiaram locul de titular: Concluziile trase după victoria cu Rapid Viena

Mirel Rădoi explică de ce și-a pierdut Ștefan Baiaram locul de titular: Concluziile trase după victoria cu Rapid Viena
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La finalul jocului Rapid Viena – Universitatea Craiova 0-1, din Conference League, Mirel Rădoi a explicat de ce și-a pierdut Ștefan Baiaram, decarul echipei, locul de titular.

Rădoi a fost eliminat în prima repriză a jocului de la Viena, pentru două „galbene”, și a văzut marea majoritate a meciului din tribună.

Despre Baiaram, antrenorul Universității Craiova a spus că, în acest moment, el nu dă ceea ce are echipa nevoie și de aceea nu este titular.

Mirel Rădoi i-a lăudat pe jucători pentru modul în care au jucat la Viena, prestație care a dus la succesul obținut.

„Greu, dar în același timp lucrurile se văd mult mai ușor de sus decât la nivelul băncii. În mare, cred că ne-a ieșit. Suntem bucuroși de victorie, de puncte, dar cred că puteam să mai marcăm, ceea ce ne-ar fi urcat câteva poziții.

Toate felicitările trebuie să meargă către jucători! Deja s-au obișnuit fără mine pe bancă, trebuie să mă obișnuiesc și eu fără ei. Încercăm să luăm deciziile bune pentru echipă, în primul rând, chiar dacă unii jucători sunt supărați că nu joacă din start.

Până la urmă, cred că înțeleg, ușor-ușor, mesajul: cine joacă trebuie să o facă pentru binele echipei! Suntem obligați, cumva, toți cei care suntem aici, să încercăm, nu individual, ci la nivel colectiv, să scoatem cât mai multe puncte. În continuare se va folosi această rotație până la finalul campionatului. Trebuie să avem grijă de toți jucătorii, să fie sănătoși.

Poate părem, din exterior, inspirați, dar ce am făcut în seara asta am făcut și în alte meciuri în care nu am reușit. De multe ori, și ei poate au o zi mai grea. Poate eu, în deciziile pe care le iau, par înainte de meci că sunt potrivite, dar se dovedește că nu e așa.

Suntem o echipă în formare. Cu 14 jucători noi, chiar dacă în seara asta am câștigat și am arătat destul de bine, nu putem spune «gata!».

Romanchuk este un fundaș cu apetit ofensiv, a fost una dintre calitățile pe care le-am văzut. În sistemul acesta avem nevoie de un jucător care să facă progresie cu mingea. Am arătat bine în ultima perioadă și va trebui să continuăm așa. Nu va fi același prim 11 la fiecare meci, vom vedea de fiecare dată cine are prospețimea necesară”, a declarat Mirel Rădoi, la Prima Sport.

Referitor la eliminarea din minutul 19, Mirel Rădoi a punctat: „Acum nu mai avem ce să facem. La primul galben mi s-a spus că a sărit banca în spatele meu, n-aveam de unde să văd asta. La al doilea, i-am spus (n.r. adversarului) doar să se ridice. E în zadar”.

În final, tehnicianul a vorbit și despre Ștefan Baiaram, care a început și acest meci pe banca de rezerve: „A fost de mai multe ori titular decât rezervă. Când vom considera că poate aduce ceea ce avem nevoie de la el, va fi titular. Fiecare dă cât poate pentru echipă. E greu să spunem dinainte ce se poate întâmpla. Luăm fiecare meci în parte”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇