Mirel Rădoi, criticat în premieră de conducerea FRF: Vede dușmani și acolo nu sunt

Mirel Rădoi, criticat în premieră de conducerea FRF: Vede dușmani și acolo nu sunt

Selecționerul Mirel Rădoi este criticat în premieră de conducerea Federației Române de Fotbal.

Consilierul federal Andrei Vochin i-a reproșat lui Rădoi că i-a criticat pe jucători publici și că vede inamici imaginari în jurul său, din cadrul FRF.

"E simplu să vorbești după victorii. E așa frumos… Problema e când apar înfrângerile, să știi să gestionezi astfel de situații. Dar trebuie să-ți iei oameni pe lângă tine, să ai oameni în care să ai încredere, să știi să-ți fie loiali. Să nu vezi oameni neloiali peste tot! Da, mi se pare că se întâmplă asta câteodată. Vede dușmani și acolo unde nu sunt! Nu e bine în cariera lui viitoare. Eu prefer liderii care sunt extrem de duri în interior, dar în exterior trebuie să știe să gestioneze, să scoată în evidență punctele bune", a spus Vochin la Telekom Sport.

ADVERTISING

De asemenea, Vochin a afirmat că vede un antrenor mai în vârstă mult mai potrivit pentru naționala României.

"Nu pot să mă dezic de ceea ce am spus de când am venit la Federație, că la echipele naționale e bine să fie oameni cu părul alb. Nu că cei tineri n-ar știi, doar că cei care au acumulat experiență s-au întâlnit cu situații de genul ăsta de nenumărate ori. Și e posibil să fi învățat din acele greșeli, să nu le mai repete. La echipele naționale sunt 10 meciuri de preliminarii, iar de regulă dacă primele 4 ai dat cu ele de pământ s-a cam terminat că nu ai timp să recuperezi. La un club aș angaja numai antrenori tineri. Dar dacă instalezi un antrenor tânăr probabil ai altă strategie, să reconstruiască o echipă", a mai spus Vochin.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!