Reputatul antrenor român Mircea Lucescu, în prezent liber de contract, și-a adus aminte de perioada în care a antrenat marele Inter și a fost aproape chiar de a cuceri marele trofeu al Ligii Campionilor.
Într-un interviu acordat site-ului oficial al celor de la Inter, Lucescu a rememorat parcursul său la Inter. El a sosit pe banca echipei în negru și albastru în 1998. În acel sezon, interiștii câștigau o grupă de UCL cu Real Madrid, Spartak Moscova şi Sturm Graz. Apoi, în sferturi au dat peste englezii de la Manchester United.
În tur, United s-a impus cu 2-0, dar Lucescu spune acum că rezultatul ar fi fost cu totul altul dacă nu ar fi apărut greșelile mari de arbitraj ale neamțului Helmuth Krugg: "Fără îndoială că meritam să trecem de Manchester United în acel an. În meciul din deplasare, în tur, am avut anulat un gol valabil al lui Simeone şi ni s-au refuzat două penaltiuri clare ca lumina zilei. În retur, acasă, pe San Siro, am avut 1-0, dar am ratat şi alte câteva şanse importante de gol. Manchester United a câştigat trofeul în acel sezon. Fără acele greşeli, am fi putut câştiga noi competiţia cea mai importantă din lume", a sunat declarația lui Il Luce pentru site-ul FCInterNews.it.
În acel sezon, Manchester United a casigat finala Ligii după un joc nebun cu Bayern, scor 2-1, deși în minutul 93 era 1-0 pentru nemți.
Lucescu are în carieră totuși două trofee europene: Supercupa Europei cu Galatasaray şi Cupa UEFA cu Şahtior Doneţk.
Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe SpotMedia.ro