Mircea Lucescu a făcut o comparație între Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.
Antrenorul lui Dinamo Kiev spune că Messi are avantajul că se poate descurca bine chiar și când colegii nu-l ajută, în timp ce Ronaldo e dependent de evoluția coechipierilor.
"Messi nu impresionează prin calitățile fizice, dar este genial în spațiile înguste datorită vitezei, încrederii și capacității de a dribla. Ronaldo este diferit. Iubește să înscrie, dar are nevoie de spații mai mari. În plus, Ronaldo are nevoie de ajutorul colegilor.
Messi se poate descurcă bine de unul singur. Ronaldo se descurcă bine în careu sau la 20 de metri de poartă, dar încearcă să folosească spațiul creat de colegi. Sunt diferiți, dar amândoi sunt foarte buni", a spus Mircea Lucescu, potrivit Sport.ua.
Mircea Lucescu nu a avut posibilitatea să îl întâlnească pe Cristiano Ronaldo în grupele Ligii Campionilor 2020/2021, având în vedere că jucătorul portughez era testat cu Covid-19.
Totuși, Lucescu îl va întâlni miercuri pe Lionel Messi, în confruntarea dintre FC Barcelona și Dinamo Kiev, care va începe la ora 22:00.
Dinamo Kiev pare victimă sigură, în condițiile în care are lotul afectat de pandemia de coronavirus.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: