Mihai Pintilii, dat pe spate de doi fotbaliști de la FCSB: "Mă uimesc"

Mihai Pintilii, dat pe spate de doi fotbaliști de la FCSB: "Mă uimesc"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mihai Pintilii, unul dintre antrenorii de la FCSB, este impresionat de doi fotbaliști din lotul „roș-albaștrilor”.

Este vorba despre veteranii Vlad Chiricheș (35 de ani) și Valentin Crețu (36 de ani), despre care Pintilii are doar cuvinte de laudă.

Antrenorul a spus că este uimit de modul în care cei doi se pregătesc și de „foamea” de minute și de rezultate pe care o arată la antrenamente și la meciuri.

„Pe mine Chiricheş şi Creţu mă uimesc la momentul actual, că au o dorinţă şi o foame extraordinare, iar ceilalţi asta trebuie să facă, să-şi dorească”, a declarat Mihai Pintilii, conform Orange Sport.

Vlad Chiricheș a strâns 33 de meciuri (2375 de minute) în toate competițiile sezonului la FCSB, timp în care a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.

De partea cealaltă, Vali Crețu a strâns 49 de meciuri (3776 de minute), un gol și patru pase decisive în acest sezon la FCSB.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!