FCSB se va despărți de încă un jucător în vară.
Împrumutul lui Nana Antwi la Hermannstadt expiră la finalul acestui sezon, dar jucătorul ghanez nu va rămâne la FCSB și din vară.
Asta deoarece ar fi abia a patra opțiune pentru postul de fundaș dreapta, iar cei de la FCSB consideră că nu se poate bate pentru un loc de titular.
Valentin Crețu rămâne și din vară la FCSB, iar în lot se află și Ionuț Cercel și Alexandru Pantea.
Din sezonul următor, FCSB se gândește să-l folosească pe Cercel pentru regula U21.
Cel mai probabil, Antwi va fi cedat tot la o echipă din prima ligă, existând mai multe variante.
În acest sezon, Nana Antwi a prins 26 de meciuri pentru Hermannstadt în toate competițiile.