Marele fotbalist uruguayan Luis Suarez a ținut să trimită săgeți înspre fosta sa formație FC Barcelona, după ce a cucerit titlul de campion în tricoul lui Atletico, sâmbătă seara.
Chiar Suarez a marcat golul care a făcut-o pe Atletic campioană, scor 2-1 în deplasarea de la Valladollid, în minutul 67, după ce gazdele au deschis scorul în minutul 18 prin Plano și conduceau la pauză cu 1-0.
“Am trăit o perioadă foarte dificilă la Barcelona, nu m-au apreciat acolo și m-au forțat să plec, iar aici la Atletico m-au primit cu brațele deschise.
Toată familia mea a suferit alături de mine, a fost cel mai dificil sezon. Atletico a reușit un sezon uriaș, am fost cei mai constanți și meritam titlul”, a fost reacția lui Suarez după titlul cucerit de Atletico, pentru presa din Spania.
Este primul trofeu pentru clubul din capitala Spaniei din 2014 încoace, acesta fiind al 11-lea titlu de campioană în Spania pentru Atletico.
Suarez a fost îndepărtat la finele sezonului trecut de la Barcelona de noul antrenor olandez Ronald Koeman.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Atletico Madrid a câștigat titlul în Primera Division
Adversară importantă pentru Sorana Cîrstea în primul tur de la Strasbourg
Vaccinurile Pfizer şi AstraZeneca sunt eficiente împotriva variantei indiene
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.