Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara a vorbit despre ciudatul caz al fundașului Rodny Cabral de la Poli Iași.
Acesta a fost testat sâmbătă pozitiv cu noul coronavirus, iar duminică negativ. Medicul Virgil Musta a explicat motivele care au dus la cele două rezultate diametral opuse.
"Există riscul ca testele să iasă pozitive la prima testare, iar la a doua testare să iasă negative, pentru că ele pot să fie fentate. Nu pot să spun public cum exact, dar boala apare în câteva zile de la infectare. Există însă posibilitatea că după un anumit timp să nu mai apară în faringe. Diagnosticul se face din laringe, din plămâni şi din altele. Depinde de situaţie, dar pentru un test simplu se ia din gât, din faringe. Testele pot avea o eroare de 70%.
Poate că a fost calibrat greşit echipamentul în cazul de faţă. S-a întâmplat şi la noi la spital să fie erori, dar la testul doi au ieşit analizele bune, aşa cum era pacientul cu adevărat. Poate că a fost o greşeală de laborator, pentru că există şansa asta. Jucătorii care au fost internaţi pot să iasă din spitale, dacă au ieşit testele negative", a spus Musta, citat de ProSport.
Fundașul Rodny Cabral a primit un rezultat pozitiv la testarea care a avut loc sâmbătă dimineață, astfel că meciul cu Academica Clinceni a fost amânat.
Ulterior, Cabral a mai efectuat două teste, iar ambele au avut rezultat negativ.
Astfel, partida cu Academica Clinceni s-a disputat duminică, iar Cabral a fost titular și a comis un penalti.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: