Marius Șumudică a dat răspunsul după oferta de ultim moment primită din Superliga

Marius Șumudică a dat răspunsul după oferta de ultim moment primită din Superliga
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liber de contract după plecarea de la Rapid, Marius Șumudică a dat răspunsul după ce a primit o ofertă de ultim moment din Superliga.

Șumudică a dezvăluit că a fost căutat de Petrolul Ploiești, echipă care vrea să-l schimbe pe Liviu Ciobotariu din cauza rezultatelor.

Totuși, antrenorul a ales să spună „nu” ofertei și să își continue cariera în străinătate.

„M-au sunat cei de la Petrolul, aseară și azi-dimineață, dar nu se pune problema. Nu vreau să rămân în fotbalul românesc în momentul de față. Am spus-o și când am plecat de la Rapid. Indiferent de club, îmi doresc să plec în străinătate.

Respect clubul Petrolul, este un brand, au suporteri, dar în momentul de față nu îmi doresc să antrenez în România”, a spus Marius Șumudică, conform Fanatik.

Șumudică susține că a primit trei oferte de la trei echipe în ultima perioadă și va trebui să aleagă. Antrenorul este dorit în China, Turcia și Arabia Saudită.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇