Jucătorul de fotbal cu cetățenie română deja Mario Camora, căpitanul campioanei CFR Cluj, a fost internat de urgență sâmbătă seara la Spitalul Universitar din București.
Fundașul stânga care a evoluat în mai multe partide pentru naționala României este suspect de apendicită, după cum anunță cotidianul Gazeta Sporturilor.
Camora se afla la București în ziua premergătoare derbiului cu Rapid, de duminică de la ora 21, acuzând o stare de rău, cu febrilitate și dureri în zona abdominală.
Fotbalistul ar prefera însă să meargă la Cluj-Napoca pentru a se opera acolo, unde are familia alături. Medicii și oficialii lui CFR i-au recomandat să nu riște, dar decizia finală este a jucătorului.
Este o pierdere importantă pentru Dan Petrescu, care nu se va mai baza pe Mario Camora în următoarea lună, cu aproximație, în funcție de recuperarea acestuia.
Recent, pe 10 septembrie, și antrenorul Rapidului, Adi Mutu fusese operat și el de apendicită.
D.A.