Marea favorită Manchester City s-a calificat cu emoții în finala Cupei Angliei la fotbal, după ce a învins formația de ligă secundă Southampton cu scorul de 2-1, sâmbătă, pe Stadionul Wembley din Londra, transmite AFP.
”Cetățenii” vor juca a patra lor finală în Cupa Angliei în tot atâtea sezoane, pe 16 mai, adversara fiind Chelsea sau Leeds United.
Echipa antrenată de Pep Guardiola, care este în luptă și pentru titlu în Premier League, s-a chinuit cu a cincea clasată din Championship, tehnicianul aliniind o serie de rezerve, precum Trafford, Marmoush, Foden, Kovacic sau Reijnders.
''Sfinții'' au fost cei care au marcat primi, prin Finn Azaz (79), dar City a egalat la scurt timp, prin belgianul Jérémy Doku (82), golul victoriei fiind înscris de Nico Gonzalez (87).
