Ange Postecoglou, managerul lui Tottenham, a făcut un anunț important despre fundașul Radu Drăgușin.
Fotbalistul român a văzut de pe bancă primele două etape din Premier League și pare că situația nu se va schimba prea curând.
Ange Postecoglou a anunțat că, cel puțin o lună, nu va face modificări în echipa de start.
El va începe să le acorde șanse jucătorilor de rezervă, cum este și Radu Drăgușin, abia de la finalul lunii septembrie, când va începe Europa League.
"Dar, odată ce încep meciurile din mijlocul săptămânii, vom putea începe să rotim echipa puțin. Asta pentru că avem nevoie de cei trei să performeze la maximum, iar atunci când o fac, sunt extraordinari.
Trebuie să împărțim volumul de muncă. În acest moment, n-avem meciuri la mijlocul săptămânii. Trebuie să avem grijă de Micky, Romero și Destiny, pentru că au avut un presezon incomplet", a spus Postecoglou.
Radu Drăgușin a prins mai multe minute în finalul sezonului trecut, dar Postecoglou îl vede momentan doar ca pe o soluție de rezervă.