Preliminarii Conference League: FCSB începe cu o victorie la Sofia drumul spre grupe

Preliminarii Conference League: FCSB începe cu o victorie la Sofia drumul spre grupe

FCSB a învins cu 1-0 pe ȚSKA 1948 Sofia în prima manșă a turului 2 preliminar din Conference League.

Aventura europeană a FCSB a început cu o victorie la Sofia, 1-0 cu ȚSKA 1948 Sofia, pe un teren care îi provoacă aminitiri neplăcute echipei „roș-albastre”, Vasile Lesvki, arenă pe care a trăit coșmarul cu Ludogoreț din 2014.

Trasorul lui Adrian Șut din minutul 17 a anunțat golul lui Florinel Coman din minutul 28, atent la o respingere în față a lui Naumov. În prima repriză FCSB a fost mai prezentă în atac și a mai ratat o șansă importantă de gol la un șut de la distanță puțin pe lângă poartă al lui Darius Olaru, în minutul 36.

ADVERTISING

După schimbări, FCSB a arătat din nou mai puțină inițiativă în ofensivă, iar repriza secundă le-a aparținut bulgarilor, care au avut mai multe șanse de gol. Cea mai mare a fost în minutul 65, când Târnovanu a scos excelent o minge trimisă pe poartă de Vutov din apropiere, după o minge trimisă aiurea înapoi de Valentin Crețu.

Ștefan Târnovanu a scăpat, însă, fără gol primit și în minutul 90 la un șut din întoarcere al lui Thalis, iar FCSB a plecat victorioasă de la Sofia. Meciul s-a terminat după cele 9 minute de prelungire dictate de arbitrul Luca Pairetto după ce au fost mici probleme cu nocturna de pe Vasil Levski în repriza secundă.

ADVERTISING

Returul se joacă pe 3 august, pe stadionul Arcul de Triumf în București. Echipa care se va califica dintre ȚSKA 1948 Sofia şi FCSB o va întâlni în turul al treilea preliminar din Conference League pe Nordsjaelland, vicecampioana din Danemarca.

ȚSKA 1948 SOFIA - FCSB 0-1
A marcat: Coman 28

Min. 90+9 - Final.

Min. 90 - Ocazie ȚSKA Sofia! Thalis trage din careu, din întoarcere, însă Târnovanu n-are emoții să rețină.

Min. 84 - Ocazie ȚSKA 1948! Mingea plutește prin fața liniei porții lui Târnovanu, iar FCSB scapă de o fază periculoasă după ce Vutov a sărit pe sub balon.

Min. 65 - Ocazie ȚSKA 1948! Crețu trimite greșit o minge în spate, bulgarii scapă spre poartă, în Târnovanu blochează șutul din unghi al lui Vutov.

ADVERTISING

Min. 46 - A început repriza a doua.

Min. 45+2 - Pauză.

Min. 38 - Ocazie ȚSKA 1948! Pedrinho centrează în fața porții, șutat, după ce a scăpat de Ovidiu Popescu în careu, însă Kjartansson nu ajunge să bage mingea în poartă.

Min. 36 - Ocazie FCSB! Darius Olaru trage de la 25 de metri puțin pe lângă poarta lui Naumov.

Min. 28 - GOOOOOOOLLLLLL FCSB! Florinel Coman deschide scorul, atent la respingerea portarului după un șut înșelator al lui Olaru, din colțul careului. Naumov a respins în față, iar Coman a trimis cu latul în plasă.

Min. 17 - Ocazie FCSB! Adrian Șut trimite un trasor de la mare distanță, pe poartă, însă goalkeeperul lui ȚSKA 1948 e la post.

Min. 1 - A început meciul.

FCSB începe aventura europeană cu o deplasare la Sofia, împotriva celor de la ȚSKA 1948, în care echipa "roș-albastră" pleacă drept favorită. Adversara FCSB se află debutul european absolut, în timp ce echipa antrenată de Mihai Pintilii și Elias Charalambous e o prezență obișnuită în Europa.

Singura absenţă pentru FCSB la acest duel este mijlocaşul croat Damjan Djokovic (33 de ani), suspendat.

Returul se joacă pe 3 august, pe stadionul Arcul de Triumf în București.

Echipa care se va califica dintre ȚSKA 1948 Sofia şi FCSB o va întâlni în turul al treilea preliminar din Conference League pe Nordsjaelland, vicecampioana din Danemarca.

Sezonul trecut FCSB a acces în grupele Conference League, într-o grupă cu West Ham, Anderlecht și Silkeborg.

Echipele de start:

ȚSKA 1948 Sofia: Naumov - Gurishta, Petrov, Heliton, Orachev - Daskalov, Tsenov - Rusev, Stoichkov, Pedrinho - Kjartansson
Rezerve: Madzharov - Ganev, Thalis, Karagaren, Wankewai, Vutov, Viyahki, Rapnouil, Umarboev, Nguinda, Kirilov

FCSB: Târnovanu- Ov. Popescu, Dawa, Haruţ, Radunovic- Şut, Olaru, Băluţă - Cordea, Compagno, Coman
Rezerve: Vlad - Creţu, Panţîru, Oct. Popescu, Miculescu, Lixandru, Edjouma, Gheorghe, Pantea, Radaslavescu


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!