România a pierdut și ultimul meci de la Cupa Mondială de rugby, în fața Tongăi, un micuț stat din Pacificul de Sud, dar, măcar la capătul unei prestații onorabile făcute de băieții noștri.
Tonga a învins cu scorul de 45-24, acesta fiind fără îndoială cel mai bun meci făcut la acest Campionat Mondial din Franța de către stejari, e drept însă în fața celui mai facil adversar din grupă.
Până în minutul 19, Tonga a dominat clar jocul, conducând cu 14-0, noi observând mereu, iar și iar, aceleași greșeli defensive ale băieților noștri. România puncta pe tabelă în premieră după o lovitură de pedeapsă, iar apoi în minutul 30, am dat primul nostru eseu, prin Cristi Boboc, doar al doilea eseu de la acest CM pentru România.
Florin Surugiu a mai punctat o dată prin eseu, până la pauză, minutul 35, eseu la ultimul meci al bătrânului nostru tricolor, în tricoul stejarilor, la 38 de ani.
Tonga a terminat totuși în avantaj, 21-17, impresia fiind una pozitivă pentru ai noștri.
Partea secundă a fost una care le-a aparținut în mod clar tonganilor, care s-au distrat în mare parte cu băieții noștri, chiar dacă Marius Simionescu a punctat prin eseu după o fază superbă a stejarilor în minutul 54. De acolo, Tonga a preluat hățurile și nimic nu i-a putut opri să facă scor, chiar dacă nu unul astronomic.
Am terminat acest meci cu o înfrângere, 45-24, și cu întrebarea încotro se va îndrepta rugbyul românesc. Vom mai ajunge oare la vreo Cupă Mondială, având în vedere că și la actuala ediție noi am avut norocul descalificării Spaniei.
A fost a doua înfrângere în istorie contra naționalei din Tonga, cu care acum avem un bilanț egal, scor 2-2.
Desfășurarea întâlnirii:
Final de meci, Tonga învinge cu 45-24!
Min.72: Nou eseu pentru Tonga, se simte atât de clar omul în plus pentru ei..
Min.69: Conachi e eliminat, va sta 10 minute pe bară, deci tot restul partidei.
Min.65: Și iarăși eseu Tonga, Kata își face treaba, pierdem contactul definitiv cu trupa din Pacificul de Sud..
Min.61: Nu am placat la timp, s-au creeat spații și acum am încasat un nou eseu, prin Ahki, fază care a plecat de la un placaj eșuat al lui Bucur la Kata.
Min.55: Din nou Conachi își face datoria, iarăși venim la 4 puncte în spate.
Min.54: Marius Simionescu încheie o fază superbă a românilor, eseu după o pasă la picior, peste ultimul apărător tongan.
Min.48: Eseu pentru Tonga! Nu apucăm să ne apropiem prea mult de țara din Oceania. Vailanu a punctat..
Începe partea secundă!
Pauză la Lille, se termină 21-17, tonganii au avut șansa să încheie cu un eseu primul mitan.
Min.37: Venim la patru puncte în spate, după ce și Conachi punctează de la transformare, 17-21.
Min.35: Florin Surugiu, la 38 de ani, la ultimul său meci în rugbyul mondial, marchează un eseu splendid!!
INFO: Atmosfera e una fantastică, se strigă România în tribunele de la Lille.
Min.32: Fifita de la tongani pleacă pe bară pentru 10 minute, cartonaș galben după un tackling înalt la cap.
Min.31: Alin Conachi transformă, avem pentru prima dată două cifre pe tabelă la acest Mundial.
Min.30: ÎN SFÂRȘIT UN ESEU PENTRU ROMÂNIA, DE CÂND ÎL AȘTEPTAM! Cristi Boboc intră în terenul tongan și bifează doar al doilea eseu pentru noi din cadrul acestei Cupe Mondiale.
Min.22: Havili bifează încă o formalitate, se duc tonganii la 21-3.
Min.21: Încă o gafă în defensivă și Taumeopau profită, este 19-3. Trebuie să ne regrupăm în defensivă..
Min.19: Transformăm o lovitură de pedeapsă, prin Andrei Gorin, este 14-3. Sunt primele puncte pe care le realizăm după două jocuri cu 0.
Min.16: Tot Havili punctează, ne e teamă de încă un scor fluviu și astăzi..
Min.15: Incredibil cât de ușor putem primi aceste eseuri...Moala pătrunde mai mult prin forța sa incredibilă, încă un eseu. Oare de ce stăm și așteptăm mereu în apărare, lăsându-i pe tongani să își facă jocul...
Min.12: William Havili nu greșește de la transformare și este 0-7.
Min.11: Ne păcălim ușor pe aripa stângă, Solomone Kata intră în terenul nostru și avem primul eseu al partidei.
Min.4: Alin Conache, cel mai tânăr jucător din lotul nostru, 21 de ani, ratează o lovitură de pedeapsă pe care am încercat să o trimitem printre buturi.
Începe meciul, România a avut balonul de start!
18.42: Tonganii se pregătesc de dansul lor războinic, intitulat Sipitau.
18.40: Se întonează cele două imnuri de stat!
Pentru România este ultima partidă pe care o vom disputa la CM de rugby, unul extrem de trist pentru noi, în care am încasat înfrângeri dure pe linie, 8-82 cu Irlanda, 0-76 cu Africa de Sud și 0-84 cu Scoția.
Meciul se va juca pe Stade Pierre-Mauroy din Lille, de la ora 18:45.
Meciul cu Tonga va fi ultimul în tricoul de Stejar pentru Andre Gorin şi Florin Surugiu, cei doi anunţându-şi retragerea de la echipa naţională.
România, la meciul cu Tonga: 1. Alexandru Savin (CSA Steaua), 2. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo) C, 3. Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 4. Adrian Moțoc (Biarritz), Marius Iftimiciuc (US Carcassonne), 6.Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 7. Cristi Boboc (CSA Steaua), 8. Andre Gorin (RC Hyères Carqueiranne La Crau), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Alin Conache (SCM USV Timișoara), 11. Taliauli Sikuea (CSM Știința Baia Mare), 12. Tangimana Fonovai (CSA Steaua), 13. Manumua Tevita (SCM USV Timișoara), 14. Nicolas Onuțu (CS Annonay), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara). Antrenor: Eugen Apjok.
Rezerve: 16. Robert Irimescu (CSM Știința Baia Mare), 17. Iulian Hartig (RC Bassin d’Arcachon) , 18. Costel Burțilă (RC Hyères Carqueiranne La Crau), 19. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 20. Damian Strătilă (CSA Steaua), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 23. Mihai Graure (CS Dinamo).
Tonga a fost învinsă și ea de 3 ori, 16-59 cu Irlanda, 17-45 cu Scoția și 18-49 cu Africa de Sud.
Partida va fi televizată pe DigiSport și Orange Sport.