CFR Cluj, eliminată din Conference League

CFR Cluj, eliminată din Conference League

CFR Cluj a fost eliminată din Conference League după ce a fost învinsă în deplasarea de la Randers, scor 2-1.

Campioana României era obligată să câștige pentru a rămâne în cărțile calificării, dar a făcut un meci slab.

După un început echilibrat, danezii au pus stăpânire pe joc și au ratat mai multe ocazii importante la poarta lui Bălgrădean.

Deschiderea scorului s-a produs în minutul 68, când Kamara a punctat dintr-o poziție de ofsaid.

Egalarea a venit peste doar patru minute, prin Deac, cu o lovitură de cap din centrarea lui Susic.

Totuși, peste alte patru minute, Bălgrădean a fost învins ușor cu un șut de la mare distanță trimis din lovitură liberă de Piesinger.

ADVERTISING

CFR încheie astfel pe ultimul loc, cu 1 punct. În ultima etapă, ardelenii vor întâlni Jablonec, pe teren propriu, într-un meci fără miză.

RANDERS - CFR CLUJ 2-1

90+4 - Final de meci!

90 - 4 minute suplimentare.

89 - Costache trage puternic din unghi în plasa laterală.

76 - GOL RANDERS! Piesinger face 2-1 cu un șut din lovitură liberă de la mare distanță!

74 - Boateng vede cartonașul galben!

72 - GOL CFR! Deac egalează cu o lovitură de cap din 11 metri din centrarea lui Susic!

71 - Schimbări CFR: Alibec și Susic intră în locul lui Debeljuh și Manea.

68 - GOL RANDERS! Kamara deschide scorul pentru danezi după o pasă de lângă Camora. Trebuia acordat ofsaid!

ADVERTISING

61 - Păun ia o acțiune pe cont propriu, dar e blocat la marginea careului advers.

57 - Deac bate periculos o lovitură liberă, mingea e scoasă de lângă bară!

54 - Ocazie mare pentru danezi, dar șutul lui Tibbling se duce în plasa laterală.

46 - Se reia jocul!

Schimbare CFR Cluj: Sigurjonsson intră în locul lui Bordeianu.

45 - Pauză!

Info: AZ Alkmaar a egalat în meciul cu Jablonec.

43 - Bălgrădean intervine bine din nou și scoate un șut puternic trimis de Ankersen.

33 - Ankersen trage din interiorul careului, dar mingea se duce alături.

28 - Danezii cer penalti după o intrare a lui Omrani, dar jocul continuă.

ADVERTISING

22 - Ankersen trage slab din afara careului în brațele portarului.

17 - Graovac respinge bine la o situație periculoasă, dar se resimte.

Info: Jablonec are 1-0 cu AZ Alkmaar.

8 - Omrani trage din marginea careului, mingea se duce mult alături.

7 - Bundgaard trage din afara careului, mingea trece peste poartă.

3 - Camora centrează, mingea e deviată, dar cade pe bara transversală!

2 - Danezii trag primul șut pe poartă, dar Bălgrădean prinde fără probleme de lângă bară.

1 - A început meciul!

Info:

Echipele de start:

Randers: Carlgren - Kalesoe, Piesinger, Marxen, Kopplin - Tibbling, Lauenborg, Johnsen, Ankersen - Egho, Bundgaard

Rezerve: Sondergaard, Dakir, Kehinde, Engard, Lauridsen, Klysner, Bundgaard, Hamershoj-Mistrati, Leth, Salou, Onovo, Kamara

CFR Cluj: Bălgrădean - Manea, Graovac, Burcă, Camora - Bordeianu, Boateng, Deac - Omrani, Debeljuh, Păun

Rezerve: Figueiredo, Hindrich, Rodriguez, Sigurjonsson, Susic, Costache, Culio, Bouhenna, Gîdea, Alibec, Cestor, Ștefan

Meciul e televizat de Pro X.

Înaintea meciului, CFR Cluj e ultima, cu 1 punct, iar Randers este pe 3, cu 4 puncte.

Ardelenii pot ajunge la barajul din primăvara Conference League în următoarele situații:

CFR Cluj trebuie să câștige meciurile rămase de disputat cu Randers (deplasare) și Jablonec (acasă).

De asemenea, Jablonec trebuie să obțină cel mult o remiză în meciul cu Alkmaar de pe teren propriu, de pe 25 noiembrie.

Practic, dacă CFR Cluj se va impune în deplasare la Randers pe 25 noiembrie, echipa din Gruia va juca acasă în ultima etapă cu calificarea pe masa contra lui Jablonec, pe 9 decembrie.

Dacă rezultatele de mai sus se vor concretiza și pe teren, CFR Cluj ar acumula 7 puncte, Jablonec ar rămâne cu 5 sau 6 puncte (în funcție dacă pierde sau face egal cu Alkmaar).

Randers poate obține 7 puncte dacă o bate pe Alkmaar, dar la egalitate CFR Cluj s-ar califica deoarece ar acumula 4 puncte în meciurile directe și ar avea un golaveraj mai bun.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!