Ianis Hagi a fost lăudat de presa din Scoția după ce a marcat primul gol al lui Rangers în noul sezon de Scottish Premiership.
Rangers a bifat a 20-a victorie la rând în Scoția, 3-0 cu Livingston, iar Ianis a marcat primul gol al partidei, în minutul 8, după o pasă primită de la Tavernier. Din păcate, el a ieșit de pe teren în minutul 32, după un atac dur la mijlocul terenului, semnat de Lewis.
Steven Gerrard aduce ultimele noutăți despre accidentarea suferită de Ianis Hagi
Hagi a ajuns astfel la 12 goluri reușite în tricoul lui Rangers, plus 17 pase de gol: ”Ianis Hagi a deschis scorul repede la primul meci cu fani în tribună, 23 de mii de oameni prezenți. I-a păcălit pe Pittman și Penrice care s-au dus sanie și apoi a catapultat mingea în plasă. A ieșit apoi accidentat și viteza de joc a lui Rangers nu a mai fost aceeași”, au notat cei de la Daily Record, care au fost apoi completați și de către jurnaliștii de la The Scottish Sun, care l-au notat cu 7 pentru prestația sa:
”Ibrox era în delir atunci când Ianis Hagi a preluat un cros de la Tavernier, iar fenta românului i-a trimis la plimbare pe doi fundași de la Livingston. Hagi a șutat apoi imparabil. Din păcate, a devenit incert pentru meciul cu Malmo”.
Rangers are de jucat marți cu Malmo în turul III preliminar al UEFA Champions League.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Jocurile Olimpice: Evoluțiile sportivilor români de duminică. Două vești bune pentru România
Liga 1 | Craiova lui Mutu pierde încă un meci
Vijeliile au afectat traficul feroviar în Iași, Brașov și în apropierea Capitalei
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.