Laszlo Dioszegi reacționează ferm după ce ungurii au primit acordul de a folosi simbolul Ungariei Mari

Laszlo Dioszegi reacționează ferm după ce ungurii au primit acordul de a folosi simbolul Ungariei Mari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a reacționat ferm când a aflat că federația de la Budapesta a primit acceptul UEFA de a folosi însemnele Ungariei Mari la meciurile echipei maghiare.

Patronul lui Sepsi a spus că nu e interesat de deciziile care se iau la federația maghiară sau la UEFA în legătură cu federația maghiară și Ungaria. Dioszegi a recunoscut implicarea Guvernului din Ungaria cu bani la club, însă nu crede că Sepsi va fi afectată de această decizie.

În plus, omul de afaceri a mai declarat că Sepsi joacă în România, iar clubul respectă țara pe teritoriul căreia își desfășoară activitatea.

ADVERTISING

„Nu am auzit până acum de acest lucru și, vă zic sincer, nici nu ne interesează ce fac ei. Nu avem nicio treabă cu federația maghiară și cu ce decizii ia. Nu suntem subvenționați de Guvernul Ungariei și nu avem nicio obligație față de el.

Este adevărat că stadionul a fost construit cu ajutor de acolo și s-au dat niște bani pentru academia de copii, dar echipa mare nu are nicio legătură. Avem sponsori puternici, din România și din Ungaria. OTP și MOL sunt nume importante, branduri care au interese economice în România și de aceea ne susțin.

ADVERTISING

Sunt echipe care sunt sponsorizate de benzinării din Austria și nimeni nu mai zice nimic. Vă repet, nu ne interesează ce face federația de la Budapesta. Noi jucăm în România și respectăm această țară. Ne interesează doar campionatul de aici. Nu cred că are de ce să fie afectată Sepsi în vreun fel de decizia UEFA”, a declarat Laszlo Dioszegi pentru ProSport.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!