Laszlo Boloni face o declarație plină de sinceritate în privința lui Ianis Hagi

Laszlo Boloni face o declarație plină de sinceritate în privința lui Ianis Hagi

Laszlo Boloni (71 de ani) a făcut o declarație plină de sinceritate în privința lui Ianis Hagi (25 de ani).

Unul dintre cei mai buni antrenori români în activitate, Laszlo Boloni, a vorbit deschis despre Ianis Hagi și despre modul cum, crede el, ar trebui să-și relanseze cariera internaționalul român.

Boloni consideră că Ianis are nevoie de multă implicare în ceea ce face legat de fotbal și ambiție pentru a ieși din pasa proastă în care a intrat după ce a fost tras pe linie moartă la Rangers.

De asemenea, Boloni consideră că venirea lui Mircea Lucescu la echipa națională a României îl va ajuta pe Ianis Hagi, după ce "Il Luce" l-a convocat chiar dacă nu are niciun minut jucat într-un meci oficial de la startul noului sezon.

ADVERTISING

"Ianis Hagi este un băiat inteligent. Am avut şi eu câteva discuţii, puţine, cu el. Cred că trebuie să înțeleagă un lucru. Lumea nu se așteaptă ca Ianis să fie Maradona, nu se așteaptă să fie nici ca taică-său.

Să înţeleagă că are nevoie de prezenţă 200 la sută în tot ceea ce face, de o dârzenie importantă. Sunt ferm convins că Mircea Lucescu, prin mâna întinsă pe care i-a acordat-o, poate să-l relanseze pe acest băiat

Ianis are 25 de ani, este un om matur. Da, trece printr-o perioadă delicată. Dar prezenţa lui Mircea Lucescu la echipa naţională este ajutorul cel mai important care i se poate acorda acestui jucător.

ADVERTISING

Lucescu este rampa de lansare a lui Ianis. Cred în arta lui Mircea. El are acest fler de a ajuta jucătorii aflaţi în dificultate. Prezenţa lui Mircea Lucescu la echipa naţionaă este cel mai mare cadou pentru Ianis Hagi", a declarat Laszlo Boloni, conform sportpesurse.ro.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!