Ioan Becali este convins că Adrian Mutu ar fi putut câștiga un Balon de Aur.
Impresarul român spune că Mutu a fost cel mai dificil jucător de gestionat, dar și extrem de talentat.
"Cel mai dificil jucător care l-ați avut sub contract? Probleme multe mi-a făcut Mutu, dar Mutu mi-a adus poate și cele mai frumoase momente. Dacă nu făcea problemele astea, poate avea și un Balon de Aur", a spus Ioan Becali la "Fiță cu Adiță".
"Să nu uităm ca Mutu a plecat de la Parma la Chelsea pe 24 de milioane de euro. În același an, Chivu a ajuns la Inter pe 18 milioane de euro. Sunt 42 de milioane de euro. În vara aia am fost declarat agentul anului în Europa. 42 de milioane în 2002 ar fi însemnat acum vreo 200 și ceva de milioane de euro în prezent. Au fost ultimii mohicani cu care am defilat în Europa. Regretul meu cu Mutu este că n-am stat mai mult alături de el", a adăugat impresarul.
FC Argeș, Dinamo, Inter, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City și ASA Târgu Mureș sunt echipele din cariera de fotbalist a lui Adrian Mutu.
35 de goluri a marcat Mutu în cele 77 de meciuri jucate pentru naționala României.