Jucătoarea din România Jaqueline Cristian, 27 de ani, locul 33 mondial WTA, a cedat onorabil în fața liderei mondiale WTA Aryna Sabalenka, din Belarus, scor 1-6, 4-6, în turul 3 la Madrid, la fostul turneu patronat de Ion Țiriac, un Masters 1000.
Românca s-a descurcat bine în fața bielorusei, în special în setul secund, unde a fost foarte competitivă, și a spus după meci că va lua numai lucrurile pozitive, urmând să meargă cu încredere mai departe, către Roma și Roland Garros.
Ea a repetat la Madrid performanța cea mai bună anterioară, turul 3, atins și în 2024, și spune că are lucruri bune de luat pe mai departe:
„Pentru mine, sincer, a fost un meci pozitiv, de unde ies cu capul sus, pentru că, deși în primul set a fost 6-1 pentru ea și a fost destul de rapid, nu am prea mult de lucruri să-mi reproșez. A intrat impecabil în meci și era efectiv peste tot. Nu prea vedeam terenul, a alergat dintr-un colț în altul. Și eu eram un pic uimită. Dar în același timp, joci cu numărul unu mondial și știi că trebuie să te aștepți la chestia asta.
Sunt fericită cu nivelul de joc pe care l-am avut în setul doi, pentru că am concurat bine contra ei. Am stat, să zic, de la egal la egal, în multe puncte. Am avut niște șanse foarte bune, pe care, din păcate, n-am putut să le iau, pentru că a servit foarte bine. Și știi că asta se întâmplă în momentele importante. Trebuie să te aștepți la tot ce e mai bun, pentru că de-aia este numărul 1.
I-am spus la final la strangerea de maini că acum poate să se ducă să câștige turneul, cum a făcut și la Indian Wells, că eu de obicei pierd la câștigătoarea turneului. Ea mi-a spus că sunt o luptătoare și că să continui să lupt și să fiu așa cum sunt eu”, a declarat tenismena româncă pentru GSP.ro.
În optimile de finală, Aryna Sabalenka o va întâlni fie pe Anhelina Kalinina (29 de ani, 110 WTA), fie pe Naomi Osaka (28 de ani, 15 WTA).
D.A.
