ITIA îi răspunde Simonei Halep după declarațiile dure făcute de sportiva noastră

ITIA îi răspunde Simonei Halep după declarațiile dure făcute de sportiva noastră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a publicat un răspuns pentru Simona Halep, după ce sportiva noastră a acuzat că durează prea mult pentru a afla un verdict în cazul de dopaj.

ITIA a explicat pe larg într-un comunicat de presă care sunt pașii după ce un sportiv este testat pozitiv.

"Dacă un jucător neagă acuzația, începe un proces prin care i se cere să ofere dovezi care argumentează testul pozitiv. În funcție de substanța implicată, acesta poate fi un proces îndelungat care implică o comunicare intensă între jucător și reprezentanții acestuia, ITIA, laboratoarele acreditate de Agenția Mondială Anti-Doping și alți experți științifici care ar putea fi implicați.

ADVERTISING

Mai mult, ITIA precizează că procesul de la Sport Resolutions poate începe doar după ce sunt depuse toate dovezile.

"Din momentul în care ambele părți sunt convinse că au dovezile de care au nevoie, este convocat un tribunal independent. ITIA folosește organismul independent de arbitraj sportiv Sport Resolutions pentru a-și desfășura audierile, iar comisia este de obicei alcătuită din până la trei experți juridici, fără legături cu niciuna dintre părți. O audiere poate avea loc de la distanță sau în persoană și are loc de obicei pe parcursul unei zile – deși poate fi mai lungă dacă este un caz deosebit de complicat sau disputat", a precizat ITIA.

ADVERTISING

Totodată, ITIA transmite că un caz de dopaj poate dura chiar și peste un an până la un verdict final.

"Odată ce comisia a stabilit verdictul, ITIA va publica decizia pe site-ul său și printr-un comunicat de presă. Oricare parte poate contesta decizia completului independent de audiere al Sport Resolutions la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. TAS va efectua o altă audiere pentru a analiza din nou probele și pentru a stabili dacă verdictul de la prima instanță trebuie menținut sau anulat. Procesul de la TAS, din momentul în care un jucător sau ITIA face apel și până la primirea deciziei, poate dura mai mult de 12 luni", a completat ITIA.

ADVERTISING

Audierea programată la finalul lunii aprilie a fost anulată pentru finalul lunii mai, potrivit unui anunț făcut de Simona Halep. Totuși, Simona spune că un verdict ar putea veni chiar mai târziu de 28 mai.

"Următorul pas este o audiere la sfârșitul lunii mai, dar este foarte fragilă pentru că ITF a spus că ar putea să o anuleze. Dacă vor face asta, vor trece aproape opt luni de când am fost suspendată provizoriu pentru prima dată și cred că nu este corect să petrec opt luni fără să fiu măcar judecată de Tribunal.

Din punct de vedere emoțional, întreaga perioadă nu a fost ușoară și am simțit doar nevoia să vorbesc cu vocea tare fanilor mei, susținătorilor mei și, de fapt, întregului public. Sunt sigură că vor să știe cu adevărat ce se întâmplă și de ce durează atât de mult. Am vrut să tac până când cazul avea un verdict, dar este prea greu, așa că am simțit că ar fi foarte bine pentru mine să vorbesc despre asta cu voce tare", a spus Simona Halep pentru Tennis Majors.

Amintim că Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la ediția US Open din 2022.

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunțat că Simona Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanță aflată pe lista interzisă a Agenției Mondiale Antidoping (WADA) din 2022.

În consecință, Simona a fost suspendată provizoriu și nu va putea să concureze sau să participe la niciun eveniment de tenis organizat de WTA sau ITF.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!