ITIA, anunț oficial în cazul de dopaj al Simonei Halep

ITIA, anunț oficial în cazul de dopaj al Simonei Halep
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

ITIA, agenția internațională pentru integritatea tenisului, a oferit primele detalii despre cazul de dopaj al Simonei Halep.

Potrivit reprezentanților ITIA, data la care va fi audiată Simona Halep nu a fost momentan stabilită.

În schimb, organizația independentă Sports Resolutions va fi cea care va stabili juriul.

„Nu există încă o dată confirmată. Audierea va fi convocată de o organizație independentă, Sports Resolutions, care va decide componența juriului și va confirma detaliile”, se arată în răspunsul în scris din partea ITIA, pentru Gazeta Sporturilor.

ADVERTISING

De asemenea, ITIA a precizat că alte detalii nu vor mai fi făcute publice, ci doar rezultatul.

„Nu vom confirma data audierii sau audierilor, dar vom comunica rezultatul final atunci când va fi cunoscut”, se adaugă în aceeași corespondență.

O astfel de procedură durează în general câteva luni, perioadă în care Simona nu va putea să mai joace tenis.

Ea va putea ulterior să facă apel la decizie la TAS.

Sports Resolutions, agenția care se va ocupa de audierea Simonei Halep, este un for independent de soluționare a litigiilor din sport.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!