Italienii, la picioarele lui Dennis Man, după primul gol în Serie A pentru Parma: ”Prima perlă a sezonului”

Italienii, la picioarele lui Dennis Man, după primul gol în Serie A pentru Parma: ”Prima perlă a sezonului”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mijlocașul român de 25 de ani Dennis Man a marcat în partida Fiorentina – Parma, scor 1-1, din prima rundă a campionatului italian de fotbal, sezonul competițional 2024/2025.

Fostul arădean a deschis scorul în Firenze cu o execuție superbă, asta după ce Valentin Mihăilă ratase două mari ocazii de gol. Man a catapultat balonul de la 16 metri distanță în vinclul porții lui Teracciano, smulgând aplauze.

Presa italiană s-a grăbit să îl elogieze pe român, pe care l-au notat cu 7, cea mai mare notă din tabăra Parmei, la egalitate cu Woyo Coulibaly.

ADVERTISING

”S-a întors în Serie A și a avut nevoie de un sfert de oră pentru a reuși prima sa perlă a sezonului: o lovitură cu efect la colțul lung, unde Terracciano nu a putut face nimic. Apoi a jucat bine, a alergat mult și a adus calitate în echipă. A consumat multă energie și a fost înlocuit cu Almqvist în minutul 65”, au notat cei de la Parma Live. Același portal a scris și despre evoluția lui Mihăilă: ”Nu poate fi prins atunci când accelerează. A pus constant în dificultate defensiva viola. Întotdeauna creează superioritate, dar uneori îi lipsește claritatea. Păcat de câteva erori la finalizare”, au scris italienii despre Valentin Mihăilă, căruia i-au acordat nota 6,5.

ADVERTISING

Cei doi români au fost schimbați în minutul 65 al partidei. După ce au fost înlocuiți, Parma nu a mai arătat la fel de bine, iar Fiorentina a reușit să marcheze golul egalării.

10 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!