Cristi Chivu e foarte aproape să cucerească primul său titlu ca antrenor, cu marele Inter în Serie A, fiind la un pas chiar să facă eventul, iar jurnaliștii italieni continuă cu odele adresate tânărului nostru tehnician.
Fără doar și poate antrenorul momentului în Italia, Chivu e la un pas să câștige matematic titlul, iar în finala Cupei va da piept în luna mai cu Lazio, pe Olimpico. Un sezon deci fabulos pentru fostul căpitan de la Roma, Ajax și chiar Inter.
Mulți oameni de fotbal îl aseamănă deja cu Jose Mourinho, printre care și fostul mijlocaș al lui Juventus, Alessio Tacchinardi (50 de ani), completat fiind de un alt coleg de la Bătrâna Doamnă, pe nume Emanuele Giaccherini, care consideră că paralela Chivu – Mourinho este greu de înțeles și de susținut, dar că există totuși „un fir comun”, care îi leagă pe cei doi:
„Pe de o parte, există cineva care a făcut istorie, care a câștigat totul, care a ajuns la Inter câștigând deja Liga Campionilor, și Chivu, care este la prima sa experiență. Dar există un fir comun: Chivu a fost un jucător al lui Mourinho și a preluat multe dintre calitățile sale în ceea ce privește jocul și comunicarea.
Există multe asemănări între cei doi și cred că ceea ce a realizat Chivu anul acesta este extraordinar. Inter este cea mai puternică, cea mai completă. Dar a luat o echipă cârpită, rănită, divizată, cu dezacorduri între jucători, a pus puzzle-ul la loc, a pus jucăria în funcțiune și i-a transformat din nou într-o echipă câștigătoare.
Scopul este să câștige campionatul și are de jucat o finală de Coppa Italia. Pentru a ajunge la nivelul lui Mourinho, însă, trebuie să galopeze. Este tânăr, are tot ce îi trebuie și poate începe o nouă eră”, a comentat Giaccherini, în studioul postului de televiziune DAZN.
Anterior, Tacchinardi afirmase că „Chivu este grozav, nu credeam asta la începutul sezonului. În el îl văd pe noul Mourinho și o să vă spun și de ce. În primul rând, a continuat bine munca predecesorului Simone Inzaghi. Dar în același timp i-a susținut și i-a motivat pe jucători, chiar și cu unele comentarii usturătoare după dificultățile de anul trecut, pentru a redescoperi determinarea și dorința de a câștiga, care de data asta i-au lipsit lui Napoli”.
Inter va juca în runda aceasta în deplasare la AC Torino și poate cuceri titlul matematic etapa viitoare, acasă cu AC Parma, fosta formație antrenată de Chivu sezonul trecut.
D.A.
