Ionuț Radu, titular contra lui Real Madrid: Nota primită de portarul român

Ionuț Radu, titular contra lui Real Madrid: Nota primită de portarul român
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Celta Vigo a fost foarte aproape să obțină un rezultat important în fața celor de la Real Madrid, însă oaspeții s-au impus dramatic cu 2-1, în etapa a 27-a din La Liga.

Titular în poarta gazdelor, portarul român Ionuț Radu a evoluat pe toată durata partidei, dar nu a avut intervenții majore.

Madrilenii au deschis scorul încă din minutul 11, prin reușita lui Aurelien Tchouameni. Gazdele au reacționat rapid, iar în minutul 25 Borja Iglesias a restabilit egalitatea.

După golul de 1-1, confruntarea a rămas echilibrată pentru o perioadă lungă. Celta a rezistat până în prelungiri, dar în minutul 90+4 Federico Valverde a înscris golul care a adus victoria echipei din Madrid.

ADVERTISING

Prestația portarului român a fost considerată slabă, iar platforma Flashscore i-a acordat nota 5,9 pentru evoluția din acest meci.

În urma acestui rezultat, Celta Vigo rămâne pe locul 6 în clasament, cu 40 de puncte. De partea cealaltă, Real Madrid a ajuns la 63 de puncte și s-a apropiat la o singură lungime de liderul FC Barcelona, care are 64 de puncte și un meci în minus.

ADVERTISING