Portarul român Ionuţ Radu, împrumutat de Inter Milano la clubul englez de fotbal Bournemouth, se află în vizorul echipelor Udinese şi FC Metz, potrivit presei italiene, după ce a eşuat posibila sa cedare la formaţia saudită Al-Shabab.
Radu (26 ani) nu a fost folosit prea mult la Bournemouth, adunând în acest sezon doar 5 apariţii în Premier League şi Cupa Ligii, clubul având opţiunea unui transfer definitiv pentru 8 milioane de euro.
Udinese este interesată de Radu, după ce portarul care a fost titular în ultimele sezoane, Marco Silvestri (32 ani), a devenit rezerva lui Maduka Okoye şi ar putea pleca.
O variantă şi mai solidă pentru Radu, care vrea să apere cât mai mult pentru a avea şanse de a se regăsi în lotul pentru EURO 2024, este revenirea în Franţa, unde a apărat tricoul echipei AJ Auxerre în sezonul trecut. Radu este dorit de fostul internaţional român Ladislau Boloni, antrenorul lui FC Metz, echipă care luptă pentru evitarea retrogradării (locul 15 din 18 echipe).