Ion Țiriac, discurs laudativ la adresa lui David Popovici

Ion Țiriac, discurs laudativ la adresa lui David Popovici
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ion Țiriac a vorbit și el despre fenomenul numit David Popovici, campionul mondial și european la natație, cel care sâmbătă a reușit recordul mondial la proba regină a înotului, 100 de metri liber, un record care data de 13 ani.

Marele om de afaceri român, fostul patron al turneului Masters de la Madrid, consideră că președintele Federației de Natație, Camelia Potec, are un merit exponențial în rezultatele pe care le face acum Popovici, 17 ani.

”Uitați-vă la Potec. Pentru trei sau patru ani, la „Stejarii”, aduna vreo două, trei sute de copii și făcea trei zile de concurs în piscina de acolo.

ADVERTISING

Erau 12,13,14 antrenori și se alegeau 30,40 de copii. Nu cei mai performanți ca timp, cei mai performanți ca tehnică. Îi ținea în București, iar noi, fundația, plăteam.

Vreo trei săptămâni, antrenamente de șase ore pe zi. Îl vedem acum pe domnul Popovici, ieșit din acest ”laborator”, dar se pare că mai e unul care vine din spate, îmi scapă numele, la 1.500 de metri (n.r.: este vorba de Vlad Stancu, campion european de juniori deja, la Otopeni), iar el e dintre cei care au fost acolo acum câțiva ani”, a punctat Ion Țiriac într-un interviu VIDEO pentru cotidianul Gazeta Sporturilor.

ADVERTISING

Vlad Stancu a fost descoperit de Camelia Potec, într-un proiect ce a avut loc la ”Stejarii”, o bază sportivă construită de miliardarul român. Tânărul înotător român și-a trecut în cont 3 medalii la Campionatele Europene de tineret de la Otopeni, aurul la 1.500 liber, argintul la 800 de metri liber și tot argintul la 400 de metri liber.

Campionatul European de natație pentru seniori de la Roma se desfășoară în perioada 11-21 august.

D.A.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇