CSM București a bifat o nouă victorie în grupele Champions League la handbal feminin, de data aceasta una la scor pe teren propriu în fața lui Buducnost Podgorica.
Fetele lui Adi Vasile s-au dezlănțuit duminică în Sala Polivalentă din București și au bifat a treia victorie consecutivă în faza grupelor, după 25-22 cu Borussia Dortmund și 36-31 cu Podravka Vegeta.
CSM București a dominat prima repriză și a condus cu 14-10 la pauză, fiind doar o scurtă perioadă în care muntenegrencele s-au apropiat la maximum două goluri. În partea secundă a fost totul și mai ușor pentru gazde, care au terminat partida cu opt goluri avans pe tabelă, scor final 30-22.
Campioana României începuse prost această ediție de Ligă, cu două înfrângeri la rând: 21-22 cu Esbjerg, 27-30 cu Rostov-Don.
De partea cealaltă, Buducnost avea numai înfrângeri pe linie, fiind pe ultimul loc înainte de această rundă, după înfrângeri pe linie cu Podravka Vegeta, Borussia Dortmund, Esbjerg și Rostov-Don, plus un golaveraj general de 90-123.
În clasament, după această victorie, CSM urcă pe locul 4 cu 6 puncte, la două distanță de liderele Rostov și Ferencvaros, ambele cu 8.