Încă o mare surpriză la Wimbledon! Jelena Ostapenko, campioană la Roland Garros, eliminată în optimi

Încă o mare surpriză la Wimbledon! Jelena Ostapenko, campioană la Roland Garros, eliminată în optimi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă surpriză lovește tabloul feminin de la Wimbledonul, unul presărat cu mari șocuri în această ediție, cel mai mare fiind eliminarea liderului mondial WTA Iga Swiatek.

Duminică, după ce și Caroline Garcia era eliminată de Marie Bouzkova din Cehia, 66 WTA, o altă surpriză de proporții a avut loc în chiar următoarea partidă.

E vorba de Jelena Ostapenko, care a spus adio All England Club, după ce a fost învinsă de Tatjana Maria, Germania, 103 WTA abia, cea care a trecut și de Sorana Cîrstea la acest turneu.

Scorul a fost 5-7, 7-5, 7-5, după două ore și 10 minute de joc, o partidă cu accente dramatice pe parcurs.

ADVERTISING

Letona a condus chiar cu 7-5, 5-4, moment în care a avut și două mingi de meci, irosite din păcate pentru ea.

Tatjana Maria, 34 de ani, mamă a doi copii, se află fără îndoială la cel mai bun moment al carierei, urmând să facă sfert de finală la Wimbledon.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!