Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, miercuri, că şi-ar dori să o vadă din nou în circuitul profesionist pe Simona Halep, jucătoare suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj.
„Şi eu, ca toată lumea, aş vrea să o văd din nou în circuitul profesionist. Dar nu s-a decis nimic, nu s-a judecat deocamdată cazul (n.r. – la Tribunalul de Arbitraj Sportiv). Mă depăşeşte situaţia, a trecut mai mult de un an şi tot nu s-a judecat”, a spus Năstase, prezent la aniversarea a 10 ani de la inaugurarea Ţiriac Collection din Otopeni.
Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, pe 12 septembrie, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).
ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (32 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile din paşaportul său biologic (ABP).
Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026.
La 24 octombrie, jucătoarea română a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS) de la Lausanne, împotriva suspendării sale pe patru ani pentru dopaj.