Hănescu o avertizează pe Simona Halep despre colaborarea cu Mouratoglou: "Cu el nu e așa"

Hănescu o avertizează pe Simona Halep despre colaborarea cu Mouratoglou: "Cu el nu e așa"

Victor Hănescu are o părere foarte bună despre Patrick Mouratoglou, dar o avertizează pe Simona Halep că va trebui să-l asculte în totalitate.

Fostul tenismen român este convins că Mouratoglou nu-i va permite Simonei ieșirile pe care le-a avut cu alți antrenori.

"După părerea mea, mulți antrenori care au fost lângă ea au cam făcut ce zicea Halep. Iar cu Mouratoglou nu e așa: dacă el îți spune că nu ești pregătit fizic și că trebuie să lucrezi trei luni cu preparatorul ăsta, că e bun, trebuie să faci, nu poți să spui stai, că eu nu pot, dar de ce, cum. Când îți iei un coach, o faci ca să te ghideze, să-ți arate ce-ți lipsește. Simona are șanse mari să revină, lucrurile nu sunt complicate, dar uneori e nevoie de un om care să te ordoneze și tu să ai încredere să accepți", a spus Hănescu, potrivit Gazeta Sporturilor.

ADVERTISING

Hănescu l-a cunoscut pe tehnicianul francez în 2022 și îl descrie ca un antrenor complet.

"Cred că are baze bune legate de tenis. A avut capacitatea să se dezvolte în timp. Nu doar în zona de business, ci și pe el, ca profesionist, s-a dus foarte bine în zona de coaching. Așa și spune, că e un coach, e diferență între cel care îți lansează mingi, te învață dreapta, rever și serviciu, și cineva care intră mai profund în chestiuni de atitudine, mental training, vede detalii care te pot ajuta să ajungi de la locul 30 la locul 10. Față de alții, Cahill, spre exemplu, care insistă pe zona de dezvoltare personală, Mouratoglou, din ce spune și face, e clar că știe foarte bine și partea tehnică, tactică, analizează foarte bine adversari, statistici", a adăugat Hănescu.

ADVERTISING

Primul turneu la care Simona Halep și Patrick Mouratoglou vor merge împreună este cel de la Madrid, programat între 26 aprilie și 8 mai.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!