Hagi a anunțat primele transferuri pentru sezonul următor

Hagi a anunțat primele transferuri pentru sezonul următor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Clubul de fotbal Farul Constanţa a efectuat primele sale transferuri pentru noul sezon, după ce a semnat contracte valabile pe următorii trei ani cu Ayrton Mboko şi Jeremy Corinus, care au evoluat în acest sezon la Academica Clinceni, potrivit site-ului său oficial.

Ayrton Mboko este belgian de origine congoleză, în vârstă de 24 ani, are 1,79 m şi evoluează ca fundaş dreapta. Jeremy Corinus este francez, are 25 de ani, are 1,84 m şi evoluează ca fundaş central.

''Am venit la Farul pentru că este un club foarte bun din România, are jucători buni şi un antrenor foarte bun. Cu această echipă şi cu acest antrenor cred că putem creşte în valoare, putem deveni jucători mai buni. Antrenamentele sunt grele, alături de fotbalişti foarte buni, dar sper să devin mai bun şi să nu mai fac greşelile pe care le făceam înainte'', a declarat Mboko, care a adunat 7 meciuri pentru Academica.

ADVERTISING

''Toată lumea ştie că Hagi a fost un jucător extraordinar şi este un antrenor foarte bun, e important pentru mine că sunt pregătit de el. E primul meu an în România şi am şansa de a-mi demonstra calităţile. Vreau să arăt că pot progresa şi să ajut Farul să devină un club mare'', a mai spus Mboko, jucător crescut de Standard Liege şi care a mai evoluat pentru Union Saint Gilloise şi Beerschot VA.

La rândul său, Corinus a declarat: ''Cred că voi deveni un jucător mai puternic, totul este foarte bun aici, jucătorii, echipa, antrenorul, deci cred că este o alegere bună pentru mine. Lucrăm mult din punct de vedere tehnic, tactic, dar şi fizic. Vom fi pregătiţi pentru noul sezon să jucăm la un nivel bun''.

ADVERTISING

''Hagi a fost un mare, mare jucător, iar acum este un mare antrenor, ştie fotbal, e pasiunea sa, vedem asta, iubeşte fotbalul. Vreau un fotbal frumos, să avem mingea, să pasăm. Dacă iubeşti fotbalul şi joci aici, atunci este perfect'', a mai spus francezul, care a jucat cinci partide pentru Academica.

''Obiectivul echipei pentru sezonul viitor va fi să joace pentru primele locuri, pentru titlu, să arătăm oamenilor că putem face lucruri bune. Personal vreau să le arăt colegilor şi antrenorilor că pot juca bine şi să mă bucur de fotbal'', a subliniat Corinus, care a evoluat anterior la formaţia Fermana, în liga a treia din Italia.

ADVERTISING

Corinus, care are un văr la Cluj-Napoca, a fost crescut de Girondins Bordeaux şi poate juca şi pe postul de mijlocaş defensiv. A mai evoluat la Amiens B, Gozzano şi AC Ajaccio.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!