Gigi Mulțescu și-a dat demisia de la Dinamo

Gigi Mulțescu și-a dat demisia de la Dinamo
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gigi Mulțescu a anunțat că demisionează după înfrângerea cu Astra Giurgiu din Cupa României.

Mulțescu spune că a luat această decizie deoarece a ajuns la capătul puterilor.

"Nu știu pentru jocul de vineri. Nu mă mai întrebați pe mine, pentru că eu o să-mi pun demisia pe cale amiabilă. N-am anunțat jucătorii. Vă anunț pe dumneavoastră. De mâine nu o să mai fiu antrenor. Eu am vrut de meciul trecut, numai că venea meciul ăsta și n-aveam dreptul să provoc valuri. Avea nevoie echipa de liniște și nu-mi puteam permite să fac valuri. Nu există nicio șansă să mă răzgândesc. Mă opresc aici.

ADVERTISING

Îmi pare rău și îmi cer scuze că n-am putut să fac mai mult. Am făcut maximul din ce puteam. Din păcate, nici eu nu am fost foarte bine ajutat. De ce să nu vrea alt antrenor? Și în repriza a doua de la meciul cu Clinceni echipa a jucat la o singură poartă, a avut controlul, dar lipsește execuția", a spus Mulțescu, potrivit DigiSport.ro.

Mulțescu a revenit la Dinamo la mijlocul lunii martie, dar a pierdut toate cele patru meciuri, trei în Liga 1 și unul în Cupa României.

Favorit să o preia pe Dinamo este cehul Dușan Uhrin jr.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!