Basarab Panduru spune care e echipa ce l-a dezamăgit cel mai mult în acest sezon din Liga 1

Basarab Panduru spune care e echipa ce l-a dezamăgit cel mai mult în acest sezon din Liga 1
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul mare fotbalist Basarab Panduru a dezvăluit numele echipei din Liga 1 care l-a dezamăgit cel mai mult.

Panduru spune că Viitorul Constanța reprezintă cea mai mare dezamăgire pentru el.

”Dezamăgire este Viitorul, chiar dacă anul trecut a jucat în play-out, dar anul acesta parcă e prea de tot. Nu mai inţelegi nimic, pentru că ai nişte jucători care nu te ajută cu nimic şi nici nu cred că te vor ajuta până la sfârşit. Eu am crezut că au nevoie de un succes ca să-şi reia şirul victoriilor. A venit acel succes cu Dinamo, dar nu au reuşit să-şi revină”, a spus Panduru la Telekom Sport.

ADVERTISING

El consideră că Hagi ar trebui să revină urgent ca antrenor și nu doar ca supervizor la Viitorul.

”Eu cred că e nevoie ca Gică Hagi să revină pe bancă. Când auzi aşa ceva, că mai avem mult de muncă. Mai sunt nouă etape, cum adică mult de muncă? Te trezeşti în liga a doua cu mult de muncă, până termini munca asta multă. Tu mâine trebuie să câştigi meciul, nu multă muncă peste două luni” a încheiat Panduru.

Viitorul ocupă locul 13 în Liga 1 după încheierea sezonului regular.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!