Cel mai mare fotbalist din istoria României, Gică Hagi, a avut un mesaj manifest adresat rușilor, după ce armata lui Vladimir Putin a invadat Ucraina.
Hagi se declară șocat că în zilele noastre avem parte de încă un război și le cere rușilor să se oprească.
"Regele" a afirmat că nici nu se mai poate concentra atât de mult la fotbal deoarece este afectat de războiul din țara vecină.
„Cei care au intrat în Ucraina ar trebui să se oprească! Noi, ceilalți, suntem mici. Cei mari, care au putere și informații, să se oprească cât mai repede. Nu este nevoie de așa ceva. Vrem pace, liniște, să fie sport, cultură, sănătate, viață frumoasă. Nu putem trăi cu bombe și cu ce vedem, asta nu poate exista. Nu-mi vine să cred, de când a început sunt șocat… Vreau, nu vreau, mă gândesc mai mult la acest lucru decât la fotbal. Opriți-vă, să ne bucurăm cu toții de sănătate și de liniște, să fie pace pe pământ!
Nu știu ce este în mintea celor care atacă, care pornesc un război. Ce gândesc, ce vor să facă? Nu le ajunge ce au? Ce vrei, de ce vii la mine în casă? Le vrei pe toate? Nu vă săturați, la câți bani și câtă putere aveți? Noi, cei normali, vrem să trăim și noi frumos”, a spus Hagi într-o conferință de presă.
Zilele trecute, și Simona Halep a vorbit despre războiul din Ucraina și a cerut încetarea focului.
"Eu sper totuşi să se termine cât mai repede şi să nu fie alte victime. Mi-e milă de sentimentele pe care ei le trăiesc acum pentru că nu e uşor să ţi se ia steagul din faţa numelui când joci un sport individual. Mi se pare dramatic tot ce se întâmplă. Nu am putut să îmi imaginez aşa ceva. Îmi pare foarte rău pentru ceea ce ei trăiesc acum. Este şi greu să spui ceva. Este şi greu, nu ştiu, să îţi imaginezi aşa ceva. Sper să nu se întâmple nimic mai mult”, a comentat această situație tulbure Halep.