Tenismena Gabriela Ruse a anunțat printr-un mesaj pe rețelele de socializare că nu mai poate reprezenta România în meciul de baraj cu Polonia din FedCup, meci de baraj pentru calificarea la turneul final din această toamnă.
Iar diagnosticul primit de românca de 24 de ani, 55 WTA la acest moment, este unul mai mult decât îngrijorător: inflamație cardiacă.
''M-am chinuit cu pneumonia după ce am avut COVID-19 întreaga lună februarie şi chiar am jucat la Dubai pe antibiotice. Nu am dorit să renunţ şi am făcut tot ce am putut pentru a juca în Statele Unite. Am avut un început mai lent şi am simţit efectele unei boli îndelungate. M-am simţit mai bine la Miami, dar am avut dificultăţi de a juca mai mult de două ghemuri la rând. Totuşi, la Charleston s-am simţit lentă, stoarsă de energie şi m-am chinuit când jocul s-a prelungit. Investigaţiile efectuate au arătat o inflamaţie a inimii.
Corpul meu are nevoie de odihnă şi de o revenire treptată la efort. Am fost nevoită să iau dificila decizie de a mă retrage din Billie Jean Cup şi nu voi mai juca în următoarele săptămâni'', a punctat Ruse pe pagina sa de Instagram.
Este a doua sportivă care se retrage din echipa pentru meciul cu Polonia din cauza problemelor medicale, după Simona Halep, înlocuită deja de Raluca Olaru.
În locul lui Ruse va intra în echipă Mihaela Buzărnescu, cea care deja a plăcut alături de echipa României duminică, către Radom, în Polonia, alături de Horia Tecău și Monica Niculescu.
Polonia - România are loc între 15-16 aprilie la Radom și toate meciurile vor LIVE pe SpotMedia.ro.
D.A.