Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), liderul Campionatului Mondial de Formula 1, va pleca din pole position la Marele Premiu al Canadei, a 9-a etapă din acest sezon, duminică la Montreal, după ce a dominat calificările de sâmbătă.
Spaniolii Fernando Alonso (Alpine) şi Carlos Sainz (Ferrari), precum şi britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) vor completa primele două linii ale grilei.
Monegascul Charles Leclerc (Ferrari), locul 3 în clasamentul piloţilor, va lua startul din coada grilei, fiind penalizat cu zece locuri din cauza unei schimbări de motor peste limita maximă autorizată.
Carosabilul ud al circuitului Gilles-Villeneuve a provocat un şir de accidente la revenirea sa în Formula 1 după doi ani de absenţă. Printre cele mai notabile a fost cel al lui Sergio Perez (Red Bull), care a intrat în parapetul de protecţie şi a cauzat întreruperea şedinţei a doua de calificare.
Iată cum se prezintă grila de start a Marelui Premiu al Canadei:
Prima linie
Max Verstappen (Olanda/Red Bull)
Fernando Alonso (Spania/Alpine-Renault)
Linia 2-a
Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari)
Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes)
Linia a 3-a
Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari)
Mick Schumacher (Germania/Haas-Ferrari)
Linia a 4-a
Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault)
George Russell (Marea Britanie/Mercedes)
Linia a 5-a
Daniel Ricciardo (Australia/McLaren-Mercedes)
Zhou Guanyu (China/Alfa Romeo)
Linia a 6-a
Valtteri Bottas (Finlanda/Alfa Romeo)
Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes)
Linia a 7-a
Sergio Perez (Mexic/Red Bull)
Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes)
Linia a 8-a
Pierre Gasly (Franţa/AlphaTauri-Red Bull)
Sebastian Vettel (Germania/Aston Martin-Mercedes)
Linia a 9-a
Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes)
Nicholas Latifi (Canada/Williams-Mercedes)
Linia a 10-a
Charles Leclerc (Monte Carlo/Ferrari)
Yuki Tsunoda (Japonia/AlphaTauri-Red Bull)