FCSB are probleme de lot înaintea meciului cu Universitatea Craiova, primul din returul play-off-ului Superligii, însă a primit și o veste excelentă.
Prin vocea lui Mihai Stoica, FCSB a anunțat că doi jucători au probleme medicale înaintea meciului cu Universitatea Craiova. Dar, tot Stoica a anunțat faptul că „roș-albaștri” vor putea conta pe Florinel Coman, cel lovit serios de Răzvan Onea în derby-ul cu Rapid (0-1, în Giulești).
În ceea ce privește jucătorii cu probleme, este vorba despre străinii Joonas Tamm și Malcom Edjouma, care sunt incerți din cauza unor leziuni la tendon, respectiv aductori.
”Tamm are probleme la tendon, în timp ce, Edjouma la aductori. Sunt şanse să nu joace. Vedem mâine. Eu mi-aş dori să avem noi toţi jucătorii disponibili.
Coman s-a antrenat, astăzi, pentru prima dată cu echipa. Dar joacă, da. Vor fi evaluaţi mâine. Nu putem să ducem un jucător la Craiova dacă nu e 100% şi să-l privăm de o recuperare mai bună în bază. Dacă mâine nu se antrenează 100% cu echipa nu merg la Craiova”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.