FCSB pleacă din București: Unde se mută campioana României

FCSB pleacă din București: Unde se mută campioana României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a anunțat că este obligată să se mute din București după ce a câștigat titlul.

Roș-albaștrii nu mai pot evolua pe Arena Națională din iulie până în luna august, deoarece Primăria Capitalei a închiriat stadionul pentru organizarea unor concerte.

Meciurile din cupele europene se vor disputa în Ghencea, însă o problemă este legată de meciurile de campionat. Dacă datele se vor suprapune cu cele la care CSA Steaua joacă acasă, roș-albaștrii vor fi nevoiți să plece din București, dacă Dinamo va juca pe Arcul de Triumf.

ADVERTISING

Mihai Stoica a anunțat deja că FCSB are două variante la dispoziție: fie la Târgoviște, fie la Buzău, unde a mai jucat în trecut.

"Noi vom începe să jucăm în Ghencea și vom continua să jucăm pe Arena Națională. Și este posibil să ajungem și pe la Târgoviște sau pe la Buzău. Nu putem să vindem abonamente din moment ce nu știm sigur că desfășurăm meciurile din prima până în ultima etapă pe același stadion. Nu avem cum să facem pe același stadion. Ce facem dacă vindem 10 mii de abonamente și ajungem să jucăm la Târgoviște?", a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

ADVERTISING

FCSB a jucat și în trecut în afara Bucureștiului, la Buzău și Giurgiu, tot din cauza că nu are un stadion.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇