FCSB, obligată să se mute din nou de pe Național Arena

FCSB, obligată să se mute din nou de pe Național Arena
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB va fi obligată din nou să se mute de pe Național Arena.

Gruparea roș-albastră va trebui să plece pe un alt stadion deoarece autoritățile vor să conserve Național Arena de teamă că stadionul se va degrada până la EURO 2020.

În aceste condiții, luna martie va fi ultima în care se vor juca meciuri pe Național Arena, potrivit unui anunț făcut de consilierul guvernamental Gică Popescu.

"În luna aprilie va fi predată Arena Naţională către UEFA, e timp ca să remedieze anumite lucruri care nu sunt tocmai în regulă. Ar fi păcat să avem probleme la un stadion atât de nou cum e Arena Naţională. Cred că ultimul meci care se va juca pe Arena va fi în martie, Primăria Capitalei va avea o lună să facă ultimele retuşuri ca atunci când va fi preluat de UEFA să fie în cele mai bune condiţii. În aprilie trebuie predat către UEFA", a spus Gică Popescu, la Telekom Sport.

ADVERTISING

FCSB nu va putea disputa astfel ultimul meci din sezonul regular, contra Universității Craiova.

De asemenea, FCSB va disputa și toate meciurile din play-off pe o altă arenă din afara Bucureștiului.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇