Gică Popescu anunță ce decizie a luat Mirel Rădoi în cazul lui Ianis Hagi

Gică Popescu anunță ce decizie a luat Mirel Rădoi în cazul lui Ianis Hagi

Gică Popescu a anunțat ce decizie a luat Mirel Rădoi în cazul lui Ianis Hagi.

Potrivit spuselor lui Popescu, Ianis va fi trimis să joace la tineret pe durata EURO U21, în luna martie.

La acel moment au loc și meciurile naționalei mari din preliminariile pentru Cupa Mondială, dar Ianis va fi trimis la tineret.

"Ne aşteptăm ca la turneul final din acest an să fie unul dintre cei mai buni, la tineret. Ambele sunt importante acum, şi EURO U21, şi preliminariile mondialului. Copiii ăştia vor să meargă la CM, dar e important şi EURO U21, e dificil", a spus Popescu la Telekom Sport.

ADVERTISING

De altfel, Ianis a fost trimis la tineret și la meciul cu Danemarca, ultimul din preliminarii.

Echipa noastră a fost repartizată în grupa A, alături de Ungaria, Olanda și Germania.

„Tricolorii” vor avea astfel posibilitatea să își ia revanșa în fața Germaniei, după semifinala pierdută anul trecut.

Faza grupelor EURO U21 va avea loc între 24 și 31 martie. Apoi, primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală, iar meciurile vor avea loc pe 31 mai, iar semifinalele pe 6 iunie.

ADVERTISING

Este a doua calificare la rând a României la turneul final de tineret.

Turneul final va fi găzduit de Ungaria și Slovenia.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING
PROGRAM ȘI REZULTATE

FAZA GRUPELOR

14 iunie

15 iunie

16 iunie

17 iunie

18 iunie

19 iunie

20 iunie

21 iunie

22 iunie

23 iunie

24 iunie

25 iunie

26 iunie

OPTIMI DE FINALĂ

29 iunie

30 iunie

1 iulie

2 iulie

SFERTURI DE FINALĂ

5 iulie

6 iulie

SEMIFINALE

9 iulie

10 iulie

Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie

FINALA EURO 2024

14 iulie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇