FCSB negociază cu un nume-surpriză: Transferul dorit de vicecampioni

FCSB negociază cu un nume-surpriză: Transferul dorit de vicecampioni

FCSB se află în negocieri cu un nume-surpriză aflat pe lista de transferuri a clubului „roș-albastru”.

Urmează o restructurare a lotului FCSB după un nou titlu ratat, al optulea an fără coroana de campioni pentru „roș-albaștri”, care pregătesc deja transferurilor pentru sezonul viitor.

Gigi Becali îl vrea pe experimentatul fundaș moldovean Igor Armaș (35 de ani) de la FC Voluntari, pentru care negociază deja cu trupa din Ilfov, anunță gsp.ro. Totuși, negocierile nu vor fi deloc ușoare, având în vedere că Armaș mai are contract și nu poate veni liber la FCSB.

ADVERTISING

FC Voluntari nu vrea să-l lase gratis pe Igor Armaș la FCSB, dar, scrie sursa citată, Gigi Becali e gata să plătească suma solicitată de ilfoveni pentru a-l avea pe fundaș.

Igor Armaș joacă la FC Voluntari din 2018, când a ajuns în România după opt ani pe care îi petrecuse în campionatul Rusiei, la Kuban Krasnodar și la Anji Mahacikala.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!