FCSB i-a stabilit viitorul lui Octavian Popescu (20 de ani), fotbalist care a fost anunțat că nu va mai fi titular. Clubul vrea să-i schimbe definitiv poziția în teren tânărului fotbalist.
După anunțul că va fi tras pe linie moartă în favoarea lui Florinel Coman, Mihai Stoica a insistat că Octavian Popescu poate juca altă poziție, cea de mijlocaș în spatele vârfului, și "cu timpul va vedea că acolo e locul lui".
Astfel, FCSB îi va schimba din nou poziția în teren lui Popescu, așa cum a mai făcut-o, însă fără randament din partea jucătorului.
"Tavi Popescu, nu ştiu dacă merită să fie rezervă. Dar astăzi, marţi, 21 martie 2023, cred că Florinel Coman este mai eficient pe poziţia de atacant lateral stânga, în 4-3-3. Că Tavi poate acoperi şi alte poziţii, o pot spune cu convingere de foarte multe timp.
Chiar dacă el consideră, la momentul ăsta, că poziţia lui cea mai bună este în partea stângă. Am spus-o şi o repet: Tavi Popescu este un jucător cu viziune. Şi când trimiţi în bandă un jucător de viziune, îi iei din calităţi.
Tavi are viziune, un pas excepţional. Am marcat goluri din pasele lui. Saltă mingea peste apărarea adversă cum rar vezi. Doar la jucătorii de geniu. Are un şut foarte bun. Cred că anul trecut este printre primii jucători cu goluri marcate din afara careului. El va vedea cu timpul că acolo este locul lui", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Octavian Popescu a marcat de trei ori și a livrat șapte pase de gol în 42 de meciuri (2.858 de minute) jucate cu FCSB în toate competițiile sezonului.