FCSB a transferat doi jucători de la Universitatea Craiova - oficial

FCSB a transferat doi jucători de la Universitatea Craiova - oficial
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a anunțat oficial, sâmbătă, transferurile atacanților Andrei Burlacu și Ivan Mamut, de la Universitatea Craiova.

„Burlacu și Mamut, la FCSB!

FCSB anunță transferul atacanților Andrei Burlacu și Ivan Mamut, de la Universitatea Craiova.

Cei doi au fost incluși într-un schimb efectuat între cele două cluburi, în urma căruia Ionuț Vînă a ajuns la formația olteană.
Burlacu va purta la FCSB tricoul cu numărul 20, în timp ce Mamut și-a ales numărul 31.

”Sunt foarte fericit că am ajuns la acest club mare, care se luptă mereu pentru titlu. Sper să contribui la atingerea obiectivelor clubului și să înscriu cât mai multe goluri. Voi face totul pentru a demonstra că pot oferi mai mult decât s-a văzut în jocul meu până acum. Voi munci la fiecare antrenament și la fiecare meci cu acest gând în minte”, a declarat Ivan Mamut, în exclusivitate pentru www.fcsb.ro.

ADVERTISING

De asemenea, Andrei Burlacu a spus: ”Sunt bucuros să revin în prim-planul fotbalului românesc. Este șansa pe care o așteptam și voi face totul pentru a răsplăti încrederea primită. Sunt conștient că am mult de muncă pentru a ajunge din nou la nivel înalt. Îmi voi aștepta șansa și sper să demonstrez că pot ajuta echipa”.

Clubul nostru le urează mult succes celor doi în tricoul roș-albastru!

De asemenea, FCSB îi mulțumește lui Ionuț Vînă pentru contribuție și îi urează mult succes în carieră.

În altă ordine de idei, Cristian Dumitru a fost împrumutat la FC Argeș Pitești până la finalul sezonului 2021-2022.

ADVERTISING

Andrei Burlacu este un atacant născut la 12 ianuarie 1997, în Botoșani. A început fotbalul la FC Botoșani, iar în 2014 a ajuns la Universitatea Craiova, echipă care l-a împrumutat la ACSM Politehnica Iași, Concordia Chiajna sau FC Chindia Târgoviște. Pentru Universitatea a adunat 54 de meciuri, 8 pase de gol și 6 goluri, trecându-și în palmares și Cupa României în 2018.

Ivan Mamut este un atacant născut la 30 aprilie 1997, în Split, Croația. A început fotbalul la RNK Split, de unde a ajuns, la 15 ani, la Hajduk Split. A mai evoluat pentru NK Hrvace, Primorac 1929, Inter Zapresic sau NK Sesvete. A ajuns la Universitatea Craiova în octombrie 2020, reușind să înscrie trei goluri pentru olteni în 26 de partide oficiale. Are în palmares Cupa României, obținută în vara lui 2021 cu Universitatea", se arată într-un comunicat oficial al "roș-albaștrilor".

#oficial #transferuri #Burlacu #Mamut Burlacu și Mamut, la FCSB!FCSB anunță transferul atacanților Andrei Burlacu...

Publicată de FCSB pe Sâmbătă, 31 iulie 2021

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇