FCSB a anunțat prețul final al lui Adrian Șut: "M-au întrebat cât costă"

FCSB a anunțat prețul final al lui Adrian Șut: "M-au întrebat cât costă"

FCSB a oferit detalii despre discuțiile pe care le poartă pentru vânzarea lui Adrian Șut.

Finanțatorul Gigi Becali a anunțat că suma pentru care Șut poate pleca de la FCSB este de 5 milioane de euro.

"M-a întrebat cineva cât vreau pe Șut, dar nu e o ofertă concretă. 5 milioane de euro vreau pentru el. O să spuneți că nu costă atât și eu spun că probabil că nu. Dar pe mine nu mă interesează 5-3 milioane de euro. Mă interesează 50 de milioane de euro, iar eu banii aceștia pot să-i iau cu Șut în echipă din Liga Campionilor", a spus Gigi Becali la ProSport Live.

ADVERTISING

Potrivit presei din Turcia, FCSB negociază cedarea mijlocașului Adrian Șut la Gaziantep FK, echipă antrenată de Marius Șumudică.

Jurnaliștii de la Telgraf.net notează însă "că există o problemă la discuții". Asta deoarece Gaziantep îl vrea împrumut cu opțiune de cumpărare, iar FCSB vrea doar să-l vândă.

Totuși, jurnaliștii turci scriu că "transferul va fi anunțat în câteva zile".

Adrian Șut a disputat 19 meciuri în acest sezon de Superligă, în care a marcat 2 goluri.

El a fost transferat de FCSB în 2019 de la Academica Clinceni, iar la gruparea roș-albastră a ajuns în 2020.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇