FCSB i-a stabilit viitorul lui Valentin Crețu

FCSB i-a stabilit viitorul lui Valentin Crețu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a stabilit viitorul lui Valentin Crețu (35 de ani), fundașul dreapta al echipei „roș-albastre”.

Rămas fără contract la finalul lunii decembrie, Valentin Crețu va merge, totuși, cu echipa în cantonamentul din Turcia.

Prin vocea lui Mihai Stoica, FCSB a anunțat că există șanse ca lui Crețu să-i fie oferit un nou contract până în vara lui 2024 și, chiar dacă în prezent nu are contract, va merge totuși în cantonamentul echipei din Antalya.

"Creţu merge şi el. Creţu nu mai are contract. Nu, n-am mai întâlnit o situaţie de genul ăsta. Eu aş vrea ca el să rămână până în vară şi sper să rămănă, chiar dacă va fi transferat alt fundaş dreapta, că ne poate ajuta.

ADVERTISING

Nu ştim ce aducem, mai ales jucători care n-au evoluat în România şi cred că Vali Creţu rămâne o soluţie pentru noi. Să nu uităm episodul cu Craiova 1948, dar până la eliminare s-a apărat perfect la Bahassa, meciul cu Universitatea Craiova, iar la Cluj împotriva lui Krasniqi a făcut un joc foarte bun", a declarat MM Stoica, la Orange Sport.

În acest sezon, Vali Creţu a jucat în 13 meciuri şi a pasat decisiv o dată.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!