FC Barcelona a pus ochii pe un fotbalist marocan

FC Barcelona a pus ochii pe un fotbalist marocan
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Azzedine Ounahi, mijlocaşul selecţionatei Marocului, revelaţia actualei Cupe Mondiale de fotbal, a intrat în vizorul marilor cluburi europene, printre care şi FC Barcelona, anunţă mass-media spaniolă.

„Ounahi, obiectivul Barcei”, titrează cotidianul El Mundo Deportivo, care dezvăluie interesul clubului catalan faţă de purtătorul tricoului cu numărul 8 al selecţionatei Marocului, prima reprezentată a Africii calificată în semifinalele unei Cupei Mondiale.

Nivelul mijlocaşului marocan l-a surprins pe selecţionerul Spaniei, Luis Enrique, care l-a remarcat pe Ounahi în cursul meciului dintre La Roja şi "Leii din Atlas", din optimile de finală ale CM 2022, câştigat de nord-africani la loviturile de departajare.

ADVERTISING

"Am fost plăcut surprins de numărul 8. Nu-mi amintesc numele său, îmi pare rău", a declarat Luis Enrique după meci, înainte de a adăuga: "Doamne, de unde a ieşit acest băiat? A jucat cu adevărat bine, m-a surprins".

Azzedine Ounahi, în vârstă de 22 de ani, joacă în prezent la echipa franceză de primă ligă Angers, de care este legat prin contract până în iunie 2026, iar un eventual transfer al său ar fi accesibil pentru FC Barcelona, echipă care se confruntă cu probleme financiare. El are 15 selecţii în naţionala Marocul, pentru care a marcat 2 goluri.

ADVERTISING

Miercuri, în semifinalele Cupei Mondiale 2022, selecţionata Marocului va înfrunta Franţa, campioana mondială en titre.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇