Fanii celor de la CSA Steaua au reclamat patronul lui FCSB direct la UEFA

Fanii celor de la CSA Steaua au reclamat patronul lui FCSB direct la UEFA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce patronul FCSB Gigi Becali a recunoscut la finalul meciului cu Nordsjaelland din turul III preliminar al UEFA Conference League că a pariat o sumă de 20.000 de euro, fanii de la CSA Steaua l-au reclamat pe Gigi Becali la UEFA.

Suporterii echipei de ligă secundă își continuă războiul cu latifundiarul din Pipera, iar AS47, asociația suporterilor steliști a trimis deja o serie de mesaje către forul continental, dar și către FRF.

„Federația Română de Fotbal tocmai a fost înștiințată că oficialul unui club pariază. Care era pedeapsa? Excluderea, nu? Cât ne mai uităm în altă parte, când exista destule probe? Care vă fi explicația FRF / LPF în acest caz?„, au reacţionat fanii lui CSA Steaua imediat după declaraţiile făcute de Gigi Becali.

ADVERTISING

„Am mai pierdut din 20.000, am pus și un pariu de 20.000. Eu am vorbit cu cineva și mi-a zis că e cotă 7, dacă e calificare, iei de 7 ori mai mult. I-am zis să îmi pună și mie 50.000 de la el. A dat, cutare, nu pot să pun 50.000, că nu primesc, pot să pun maxim 20.000, bine că nu a primit. Și a pus 20.000 și i-am pierdut. Nu am pariat eu”, dezvăluise patronul FCSB pentru cotidianul ProSport, după meciul de joi, pierdut în Danemarca cu 2-0.

Dacă se vor lua măsuri și Gigi Becali va fi găsit vinovat, el riscă, conform regulamentului disciplinar FRF, o interzicere din fotbal pe o durată de 2 ani și o amendă drastică de 60.000 de euro.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!