EURO 2020: UEFA explică decizia controversată luată în cazul iluminării stadionului din Munchen

EURO 2020: UEFA explică decizia controversată luată în cazul iluminării stadionului din Munchen

UEFA şi-a apărat decizia de a nu permite miercuri seara iluminarea stadionului din Munchen, la meciul Germania – Ungaria de la EURO 2020, în culorile curcubeului, specifice minorităţilor LGBT, însă şi-a colorat propriul logo de pe site în aceste culori reafirmându-şi ”angajamentul ferm” împotriva homofobiei, scrie AFP.

Aflată sub ”focul” criticilor începând de marţi, organismul fotbalistic european a asigurat că decizia sa nu a fost ”politică”, spre deosebire de cererea primăriei din Munchen de a protesta în acest fel împotriva unei legi adoptate recent de Parlamentul ungar, considerată discriminatorie la adresa homosexualilor.

ADVERTISING

Această cerere a fost ''legată de prezenţa echipei maghiare de fotbal pe stadion pentru meciul contra Germaniei'', aminteşte UEFA, meciul urmând să încheie miercuri seara etapa grupelor turneului final al EURO 2020.

UEFA, care are 55 de federaţii membre în ţări cu ''peisaje politice variate'', se străduieşte să ţină la distanţă chestiunile politice în timp ce afişează ''valorile'' sale egalitare, un echilibru a cărui fragilitate a fost dezvăluit de situaţia cu stadionul din Munchen, notează sursa citată.

''Pentru UEFA, curcubeul nu este un simbol politic, ci un semn al angajamentului nostru ferm faţă de o societate diversă şi incluzivă'', spune organizaţia într-un scurt text postat pe Twitter.

ADVERTISING

Prin urmare, UEFA şi-a colorat în culorile curcubeului logo-ul de pe site-ul propriu, indicând că aceste culori simbolizează ''o societate mai dreaptă, egalitară, tolerantă pentru toţi, indiferent de culoarea pielii, gen sau credinţă''.

Ministrul Afacerilor Externe din Germania, Heiko Maas, a criticat UEFA pentru decizia sa de a nu permite ca stadionul din Munchen să fie iluminat în culorile curcubeului, miercuri seara, la meciul dintre Mannschaft şi selecţionata Ungariei din cadrul EURO 2020, în semn de protest faţă de politica Budapestei în privinţa minorităţilor sexuale.

"Este adevărat, terenul de fotbal nu are nimic de-a face cu politica. Este vorba de persoane, de echitate, de toleranţă. De aceea, UEFA a transmis un semnal greşit", a scris Heiko Maas pe contul său de Twitter, încurajând totodată suporterii să afişeze culorile curcubeului "pe stadion şi în afara sa" la meciul de pe Allianz Arena, din ultima etapă a Grupei F a Campionatului European de fotbal.

ADVERTISING

Ungaria a catalogat marţi drept o ''decizie bună'' a UEFA respingerea propunerii ca stadionul din Munchen să fie iluminat în culorile curcubeului (specifice comunităţii LGBT) la meciul dintre Germania şi Ungaria.

''Slavă Domnului că liderii fotbalului european au dat dovadă de bun simţ (…) neparticipând la ceea ce ar fi fost o provocare politică împotriva Ungariei'', a reacţionat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Externe din UE programată la Luxemburg.

Intenţia anunţată de primarul social-democrat al Munchen-ului, Dieter Reiter, şi care aştepta aprobarea UEFA era menită să arate solidaritatea faţă de comunitatea LGBT din Ungaria, după ce Parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege care interzice propaganda homosexuală în şcoli şi în rândul minorilor, act normativ criticat de ONG-uri şi de partide ungare progresiste din opoziţie. UEFA a respins ulterior cererea considerând că în fotbal nu trebuie amestecate chestiuni de natură politică.

Ca o reacţie la decizia forului fotbalistic european, Dieter Reiter a anunţat că mai multe locuri emblematice ale oraşului Munchen vor fi ornate în culorile simbolice miercuri seara, inclusiv un turn şi o turbină eoliană vizibile de pe stadionul Allianz Arena.

De asemenea, înaintea meciului urmează să fie distribuite spectatorilor 11.000 de steaguri în culorile curcubeului, în condiţiile în care doar 14.000 de locuri ale arene muncheneze vor fi ocupate, din cauza restricţiilor impuse pentru combaterea răspândirii Covid-19.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇