Emoții la FCSB: Incertitudine în privința unui fotbalist de bază înaintea meciului cu Rapid

Emoții la FCSB: Incertitudine în privința unui fotbalist de bază înaintea meciului cu Rapid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB are emoții înainte de meciul cu Rapid, din play-off-ul Superligii, un derby important din campionat.

În fotoliul de lider, la trei puncte distanță de Universitatea Craiova, FCSB joacă un meci important în Giulești, cu Rapid, și are emoții în privința unui fotbalist de bază.

Potrivit sportpesurse.ro, Florin Tănase (30 de ani) acuză probleme medicale și este incert pentru partida cu Rapid. Totul va fi decis în următoarele ore, în funcție de cum va răspunde șeptarul „roș-albaștrilor” la ședința de pregătire. Dacă lucrurile nu sunt în regulă, Tănase ar putea fi menajat.

Florin Tănase a jucat 37 de meciuri (2551 de minute) în toate competițiile sezonului la FCSB, timp în care a marcat de cinci ori și a livrat cinci pase decisive.

Meciul Rapid - FCSB se joacă duminică, 27 aprilie, de la ora 21:00, LIVE pe SpotMedia.ro.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!